Terapii Naturiste

Index al afecţiunilor şi bolilor



Furunculoză

- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -

Manifestare

Furunculul este o infecție a pielii caracterizată prin apariția unor umflături cauzate de răspândirea pe cale sanguină a stafilococului auriu.

Cauze fizice

Folosirea în comun a prosoapelor, lenjeriei, produselor cosmetice, obiceiuri alimentare deficitare, expunerea în mediu toxic, probleme imunitare, diabet, iritații fizice.

Cauze spirituale

Persoana trăiește o furie pe care nu o poate exterioriza. Simte că individualitatea sa este amenințată, că este nevoit să se supună autorității celorlalți, că cei din jur îi periclitează viața. Se simte murdar, nu își poate exterioriza prea plinul emotiv care astfel iese la iveală. Poate fi furios din cauza unei despărțiri, a unei rupturi sau a unui eșec, a unei situații benefice de care nu a știut să profite. Crede că cineva vrea să i se bage pe sub piele. Se simte limitat în spațiul său vital.

Refacere, atitudine

  • Îmi exteriorizez furia şi mă eliberez de ea;
  • Am puterea de a refuza ceea ce nu vreau să fac;
  • Gândesc pozitiv şi mă accept așa cum sunt;
  • Mă iert şi îi iert pe ceilalți pentru erorile trecutului;
  • Mă iubesc şi îi iubesc pe cei din jurul meu;
  • Mă înțeleg şi am relații bune cu toată lumea;
  • Voi primi ceea ce mi se cuvine;
  • Mă simt bine acasă şi la serviciu.

Tratamente naturiste

  • Ceai de trei frați pătați: o lingură de plantă se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară. Se beau 3-4 căni pe zi.
  • Ceai de brusture: un litru de apă se fierbe timp de 5 minute cu 3-4 linguri de rădăcină mărunțită, se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se bea pe parcursul zilei.
  • Ceai de cicoare: 3-4 linguri de plantă se opăresc cu un litru de apă clocotită, se infuzează 10 minute, apoi se strecoară şi se bea pe parcursul zilei.
  • Ceai de soc: peste o lingură de flori se toarnă o cană de apă clocotită, se infuzează 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
  • Decoct din rădăcină de cicoare: 3 linguri de rădăcină mărunțită se fierb timp de 10 minute cu un litru de apă, se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se bea pe parcursul zilei.
  • Decoct din rădăcină de păpădie: o linguriță de rădăcină mărunțită sau pulbere se fierbe 5 minute cu o cană de apă, se lasă să se răcească şi se strecoară. Se beau 1-2 căni pe zi.
  • Decoct din osul iepurelui: o linguriță de rădăcină se fierbe 10 minute cu o cană de apă, se lasă 5 minute, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.
  • Decoct de măceșe: o lingură de fructe se fierb timp de 5 minute cu o cană de apă. Se strecoară şi se beau două căni pe zi.
  • Amestec în cantități egale din trei frați pătați, frunze de urzică, măceșe. O lingură din acest amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se infuzează timp de 15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi.
  • Spălături locale cu infuzie de mușețel/rădăcină de nalbă/flori de soc/flori de sânziene/frunze de nuc/busuioc. Se va curăța local cu un tampon înmuiat în infuzia rece.
  • Aplicații cu ceapă coaptă fierbinte: se pune pe zona afectată – ajută la colectarea şi la eliminarea puroiului.
  • Cataplasmă cu argilă: o linguriță de argilă se amestecă cu puțină apă să devină pastă. Se aplică rece pe zona furunculului. Când s-a încălzit, se înlătură şi se înlocuiește de câteva ori pe zi.
  • Cataplasmă cu făină de in amestecat cu infuzie caldă de nalbă sau mușețel. Pasta obținută se pune între două fâșii de pansament steril şi se aplică caldă pe zona afectată.
  • Cataplasmă cu frunze de pătlagină crude, tocate aplicată direct pe furuncul.
  • Cataplasmă cu smochine: jumătăți de smochine se fierb în apă şi se aplică direct pe zona afectată.
  • Cataplasmă cu ceapă coaptă în amestec cu rizom de crin şi ceară de albine. Se aplică cât suportă de fierbinte şi se menține cât timp este caldă.
  • Cataplasme din plantele care rezultă de la strecurarea ceaiurilor sau decocturilor. Se pun între două fâșii de pansament steril şi se aplică pe zona afectată.
  • Tinctură de propolis sau unguent cu propolis: se aplică după ce a fost eliminat puroiul.

Asocieri

Zodie: Leu, Balanță, Săgetător;
Planetă: Soare, Venus, Saturn;
Chakra: a patra Anahata;
Culoare: verde şi roz;
Cristale şi pietre: smarald, jad, malahit, cuarț roz, aventurin;
Uleiuri esenţiale: lemn de santal, trandafiri, lemn de cedru.

Avertismente, recomandări

Cataplasmele se aplică atât de fierbinți cât suportă pielea, dar fără să producă arsuri.

Alimentația va fi compusă în principal din fructe şi legume crude, evitându-se produsele iritante, grase, mezelurile, afumăturile, lactatele, dulciurile, alcoolul. Pentru prevenirea infectării locale, se va evita spargerea furunculului. După eliminare, locul va fi dezinfectat şi aplicat un pansament steril. De la apariție şi până la vindecare, procesul durează 10-14 zile.

Victoria (Rica) Pădureţ

Bibliografie

www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".



Doctor

Sfaturi diverse

Sucul de roșii este foarte bogat în sodiu, calciu, potasiu, magneziu. De asemenea, conține foarte multe vitamine și enzime, cu condiția să fie consumat crud. Prin fierbere devine foarte acid pentru organism, toate elementele conținute deteriorându-se mult.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale