Terapii Naturiste

Index al afecţiunilor şi bolilor



Hemoroizi

- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -

Manifestare

Hemoroizii se manifestă în general prin umflături în zona anală, senzația de arsură, dureri în timpul scaunului, sângerări, prurit, durere sau disconfort în poziția șezând.

Cauze fizice

Hemoroizii sunt dilatații venoase (varicoase) care apar în interiorul canalului anal prin dilatarea unor mici pernițe venoase ca urmare a constipației, a moștenirii de familie, a statului prelungit pe scaun sau ca urmare a unor nașteri.

Cauze spirituale

Hemoroizii reprezintă o teamă de a slăbi încordarea legată de o anumită situație sau o anumită persoană. Suferindul nu vrea să ierte ceea ce s-a întâmplat în trecut, este permanent iritat şi de aceea se autopedepseste. Trăiește într-o stare de revoltă pe care nu şi-o poate exterioriza, nu o poate elimina şi aceasta îi provoacă dureri. Se pedepsește singur pentru disperarea inutilă şi sensibilitatea care îl stăpânesc, se devalorizează şi consideră că viața sa este inutilă.

Refacere, atitudine

  • Am încredere în mine şi în puterile mele;
  • Las deoparte trecutul;
  • Sunt responsabil pentru ceea ce vreau şi ceea ce fac;
  • Accept ideile şi proiectele noi;
  • Merg cu bucurie mai departe în viață;
  • Emoțiile de care nu am nevoie nu mă mai afectează;
  • Mă accept așa cum sunt;
  • Nu mai țin cont de părerea şi așteptările celor din jurul meu.

Tratamente naturiste

  • Ceai din mușețel şi troscot în cantități egale: o linguriță din amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi cu 15 minute înaintea meselor principale.
  • Amestec în cantități egale din mușețel, troscot, nalbă mare, coada șoricelului şi rădăcină de tătăneasă: peste o lingură din amestec se toarnă o cană cu apă clocotită, se lasă 20 de minute şi se strecoară. Se beau trei căni pe zi timp de cel puțin o lună de zile.
  • Decoct de sunătoare: o lingură de plantă se fierbe la foc mic timp de 15 minute cu o cană cu apă, apoi se strecoară. Lichidul se bea porționat în trei reprize.
  • Decoct de urzică: o lingură de frunze uscate se fierbe 10 minute cu o cană de apă, se lasă să se răcească şi se strecoară. Se bea câte o lingură de patru ori pe zi.
  • Ceai de urzică: peste două linguri de frunze uscate se toarnă o cană de apă clocotită şi se lasă să infuzeze timp de o oră, apoi se strecoară. Se bea câte o jumătate de cană de două ori pe zi.
  • Macerat de păpădie: două lingurițe de rădăcină mărunțită se pun într-o cană cu apă rece şi se lasă timp de 8-10 ore, apoi se strecoară. Se bea câte un sfert de cană cu 15 minute înainte de mese.
  • Infuzie de orz: două linguri de boabe bine spălate se pun într-un vas să încolțească la loc cald şi umed, iar când s-au format colțișorii, se pun la uscat. Peste lăstarii uscați se toarnă un litru de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de patru ore, apoi se strecoară. Se îndulcește şi se bea câte un sfert de pahar de patru-șase ori pe zi.
  • Ceai de coada calului: peste o lingură de plantă se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de o oră, apoi se strecoară. Se bea cu înghițituri mici pe parcursul zilei.
  • Ceai de ghimpe: o lingură de plantă se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 30 de minute, apoi se strecoară. Se bea cu înghițituri mici pe tot parcursul zilei.
  • Suc de aloe vera: o lingură de suc dimineața, cu 15 minute înainte de micul dejun.
  • Compresă locală cu suc de aloe vera sau cu gel de aloe vera.
  • Comprese cu decoct de afine: o mână de frunze cu crăcuțe şi o lingură de fructe se fierb timp de 15 minute cu un litru de apă. Se pun comprese şi se fac spălări locale de mai multe ori pe zi.
  • Cataplasme locale cu frunze de varză: frunza de varză proaspătă se zdrobește cu o sticlă şi se așază pe locul respectiv.
  • Cataplasmă cu argilă: pulberea de argilă se amestecă cu puțină apă să devină o pastă ca o smântână groasă. Locul inflamat se unge cu această pastă şi se lasă să acționeze cca două ore, după care se spală cu apă sau cu una dintre infuziile recomandate pentru spălări sau băi de șezut.
  • Cataplasme cu plante: plantele care rămân de la prepararea ceaiurilor sau a decocturilor se pot folosi pentru cataplasme sau comprese locale.
  • Baie de șezut cu rădăcină de tătăneasă, pelin şi coajă de stejar: câte două lingurițe din fiecare plantă se opăresc cu doi-trei litri de apă clocotită, se lasă să se răcorească şi se strecoară. Se fac băi de șezut timp de cca 20 de minute o dată la două-trei zile.
  • Baie de șezut cu varză: o varză medie tocată se fierbe timp de jumătate de oră în doi-trei litri de apă. Se lasă să se răcească şi se strecoară. Se fac băi de șezut calde, apoi se lasă să se usuce fără să se șteargă şi se unge cu o alifie cu propolis sau gălbenele.
  • Baie de șezut cu usturoi: se fierb la foc mic, în jumătate de litru de apă, timp de un sfert de oră, 10 căpățâni de usturoi necurățate zdrobite. Se fac băi de șezut timp de 15-20 de minute în apă caldă cât suportă pielea.
  • Băi de șezut cu inflorescențe de nuc: o mână de inflorescențe se opăresc cu 2-3 litri de apă clocotită şi se lasă să se răcească cât suportă pielea. Se fac zilnic băi de șezut timp de 10-12 zile.
  • Alifie preparată în casă: o jumătate de linguriță de ceară de albine curată, o lingură de miere naturală, o lingură de ulei de măsline, 2 cm de frunză de aloe zdrobită (mai mare de trei ani) se încălzesc pe baia de apă şi se amestecă bine să se omogenizeze compoziția. Se păstrează la rece. Se unge zona afectată după ce a fost spălată cu una din infuziile de mai sus.

Asocieri

Zodie: Berbec, Taur, Scorpion, Capricorn;
Planetă: Marte, Venus, Pluto, Saturn;
Chakra: prima - Muladhara;
Culoare: roșu;
Cristale şi pietre: rubin, agate, onix, turmalină neagră, cuarț fumuriu, coral roșu;
Uleiuri esenţiale: paciuli, lemn de cedru, lemn de santal.

Avertismente, recomandări

Persoana suferindă de hemoroizi trebuie să aibă o alimentație ușoară, fără condimente picante, băuturi alcoolice sau carbogazoase, Se recomandă consumul de struguri cu sâmburi datorită conținutului bogat în proantocianine şi antocianine care ajută la reducerea inflamațiilor hemoroidale.

Pentru eficiență maximă, scoarța de stejar se va cumpără de la magazinele de plante sau se va recolta cu două săptămâni înainte de apariția frunzelor şi se va prepara numai sub formă de infuzie, doar opărită, fără să se fiarbă.

Este benefic ca bolnavul să evite să stea pe scaun multă vreme şi dacă are muncă de birou, să se ridice de pe scaun după fiecare oră. Se recomandă mișcare, mersul pe jos, evitarea constipației.

Victoria (Rica) Pădureţ

Bibliografie

www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".



Tarancuta

Remedii populare

Reumatism - Vanga recomandă celor suferinzi de această boală, să consume zilnic salată de Ţelină.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale