Intre alte remedii forte recomandate in cazuri extreme (cum ar fi socurile posttraumatice, lesinul, crizele de epilepsie), la loc de cinste se afla remediile doctorului Bach.
Dar ce sunt de fapt aceste Remedii Bach? Ele nu sunt altceva decat apa de izvor, in care s-a scufundat vreme de cateva ore (nu prea multe) o cantitate mica de ierburi si flori. Sunt niste remedii cat se poate de nestiintifice care, daca n-ar exista homeopatia, ar putea fi luate drept inselatorie, dar care au vindecat deja mii de oameni.
Tara de origine a acestor remedii este Marea Britanie. De altfel, in aceasta tara, apa este la mare pret! Un scotian a avut ideea sa lase apa in apropierea florilor vreme de cateva ore, ca sa se impregneze cu radiatia lor subtila, si apoi sa o administreze ca medicament.
Sarlatanie curata s-a spus! Lucru curios insa, apa respectiva, ambalata in flacoane pe a caror eticheta scria conform normelor de protectie a consumatorului: "100% apa, fara adaos de ierburi sau alte substante", a vindecat cateva mii de oameni. Creatorul acestui remediu s-a explicat: si o bucata de fier, si un magnet au din punct de vedere chimic aceeasi compozitie, dar intre ele exista o diferenta majora, pe care o poate constata oricine. De ce n-ar fi si cu apa la fel? Vom lua lamurirea domnului McInnes ca idee forte pentru a explica tainica putere tamaduitoare a remediilor care vor urma.
Sfaturi diverse
Necesarul de iod pentru un adult este de la cca. 100 miligrame pe zi pentru femei și până la 130 miligrame pe zi pentru bărbați. În condiții fiziologice speciale - sarcina, alăptarea pruncului - nevoia de iod a organismului se ridică la 125-500 miligrame pe zi. Iodul se găsește în algele crescute în apa mării, în apa potabilă și ciuperci (cultivate sau crescute în flora spontană). Copiii născuți din mame care nu au primit în timpul sarcinii cantități suficiente de iod pot suferi de întârzieri în dezvoltarea fizică și mentală.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale