Terapii Naturiste

Modalități de creștere a energiei interne

Voi încerca să exprim câteva idei referitoare la modul în care se poate mări energia internă a ființei umane. Nu este un punct de vedere științific detaliat, ci mai mult o abordare generală ce înglobează păreri personale, la care am ajuns în urma a tot ceea ce am citit și practicat. Ar fi foarte mult de spus pe marginea acestui subiect și s-ar putea scrie pagini întregi, dar mă voi limita doar la câteva concepte esențiale. Adevărata înțelegere se transmite prin stări, nu prin cuvinte.

În primul rând, trebuie să ne dăm seama că în fiecare zi noi pierdem mai multă energie decât acumulăm, prin tot ceea ce facem (gânduri, vorbe, activități diverse etc.). Este aproape inevitabil să se întâmple asta, pentru că lumea exterioară, într-un fel, "trage" de tine în toate părțile, pentru a-ți dezorganiza ființa (legea entropiei), astfel că, inevitabil, la sfârșitul zilei te trezeșți mai obosit ca dimineața. Și așa se întâmplă azi, așa și mâine, și tot astfel trec anii, îmbătrâneșți și apoi, consecință a epuizării energiei, îți pierzi corpul fizic.

Energia interna

Marea majoritate a oamenilor spun că acest proces este unul normal, că nu i te poți împotrivi. Problema constă în modul în care priveșți tu viața, modul în care crezi tu că stau lucrurile în univers. Dacă am privi mai atent natura și am sta să studiem performanțele atinse în Orient (unde s-a ajuns la reversarea procesului îmbătrânirii și chiar la nemurire - evident, nu de către toată lumea și nu prin procedee cunoscute pe toate drumurile), am vedea că modul în care vedem noi lucrurile este depășit, în sensul că este prea puțin eficient din punct de vedere energetic (dacă observi cu atenție, vei vedea că marea majoritate a celor ce vorbesc despre spiritualitate nu au un nivel energetic deosebit, iar dacă au anumite "capacități" ele sunt mai mult înnăscute, nu dobândite prin efort în această viață. Chiar și cei ce le-au dobândit acum, sunt departe de ceea ce se înțelege în Orient prin "capacități").

Iarăși, e atât de mult de spus în privința a ceea ce este eficient sau nu din punct de vedere energetic, a modului în care filozofiile spirituale pe care le întâlnim la tot pasul în marea majoritate a cărților și cursurilor de pe piață, te împiedică, de cele mai multe ori (prin profundă identificare cu ele) să-ți conștientizezi în mod realist poziția în univers și să depui eforturi pentru acumularea de energie, pentru propria evoluție - încât s-ar putea scrie la nesfârșit.

Referitor la "dezorganizarea" ființei - reversul este "unificarea" prin acumularea de energie (într-un fel, reversarea legii entropiei care acționează în lume). Crescând astfel energia ta internă, vei depăși vibrațiile tuturor tipurilor de boli și, mai mult, cu energia în exces (după ce trupul fizic este complet restabilit) poți crea o grămadă de lucruri pe care să le foloseșți în evoluția ta. Din păcate, pe la noi ideea de evoluție nu prea e privită în acest fel (se tot vorbește de karma, reîncarnare, misiuni spirituale, comunicări de tot felul și alte idei filosofico-spirituale ca fiind ceva normal - dar acestea, deși sunt reale într-un anume sens, nu fac decât să te mențină în iluzia evoluției). Evoluția e o problemă de acumulare de energie, în mod individual, cantitativ și calitativ. Iar acest lucru se poate face cel mai eficient în cadrul unor arhetipuri care să conțină acele idei și energii ce te pot duce la cel mai înalt nivel - arhetipuri ce sunt transpuse, la nivel fizic, doar în școli de conștienţă, în cadru organizat. Foarte puține școli adevărate există în afara Orientului - tocmai de aceea oamenii evoluează acolo în zece ani cât alții într-o viață sau chiar în zece.

După ce am exprimat câteva idei generale referitoare la modul în care este privită acumularea de energie și rolul său în evoluție, voi continua cu modalitățile prin care noi pierdem cel mai des energie din structurile noastre.

Personal, cred că energia se pierde cel mai mult datorită ideilor joase pe care le avem despre noi înșine. Ne credem oameni muritori care trebuie să facă nu știu câte fapte bune până la moarte, pentru ca într-o viață viitoare să aibă șansa de a se apropia mai mult de Dumnezeu (dar fiecare înțelege asta în felul lui), și efectiv, "îngropați" în tot felul de filosofii spirituale uităm să depunem eforturi intense pentru a ajunge la cel mai înalt nivel posibil chiar în această viață. Ne bucurăm că avem "cunoaștere spirituală" mai mare decât a altora - dar nu avem acel sentiment al "urgenței" care ne-ar face să căutăm cât mai curând cea mai eficientă modalitate de a evolua, de a crește energetic. Pentru asta e nevoie de o mare deschidere, de o atitudine de genul "încă sunt la început, mai am foarte multe de aflat", destul de greu de acceptat de majoritatea celor ce se ocupă de spiritualiate și cred că știu destul. Asta o spun din propria experiență, nu emit judecăți. Și eu am avut o perioadă în care credeam că știu multe și când am văzut, prin comparația cu o altă cunoaștere de pe alte meleaguri, cât de filosofic era tot ce credeam că știam (din cursuri și cărți autohtone), cât de puțin concret, cât de lungă este Calea și cât de "începători" suntem, m-am liniștit complet.

Atunci când ideile noastre despre cine suntem noi, ce este viața, ce este Dumnezeu vor fi cele mai înalte, când vom vedea în mod realist cât de jos suntem pe această planetă (Gurdjieff spunea că ne aflăm într-un loc foarte prost al universului, unde este foarte dificil să evoluezi - "În căutarea miraculosului" de P.D.Ouspensky ), și când vom avea la dispoziție și o cale pe care alții au mers și avem dovada nivelelor la care au ajuns, se va crea în noi un fel de "efuziune" interioară care ne va ajuta să depășim conștienţa obișnuită a oamenilor (care ne trage în jos), reușind astfel să depășim, prin practică constantă, orice fel de pierderi.

După gândurile negative și ideile joase despre sine și viață, emoțiile negative precum frica, mânia, nerăbdarea, supărarea, intoleranța etc. sunt dintre cei mai puternici consumatori de energie. Asta, deoarece atunci când exprimi o asemenea emoție (te identifici cu ea, îți pierzi conștienţa, centrul, liniștea) se crează în structurile tale adevărate "furtuni" energetice care trag în afară foarte mult din puterea pe care o aveai disponibilă în acel moment. Ați observat că după exprimarea acestor emoții va simțiți ceva mai slăbiți ? Și așa azi, așa mâine, până când...

Sexul, așa cum este făcut în "Occident", ca și materialele pornografice cu care oamenii se identifică, pierzându-și conștienţa în momentul "vizionării", este un alt consumator imens. Iar fără energie sexuală este foarte dificil să evoluezi (vezi "Învățătura Hathor" apărută la Editura For You, și alte materiale, atât recente cât și străvechi).

Alimentația este și ea un consumator dar, cred eu, unul dintre cei mai "mici". Bine, la început, când ai un nivel relativ obișnuit (cum suntem cu toții), ea este extrem de importantă, dar, avansând și acumulând energie prin alte metode, poți depăși oarecum vibrația "negativă" a unui anume tip de aliment. De exemplu, Jasmuheen - femeia care se hrănește cu lumină, spune că mănâncă din când în când ciocolată pentru plăcerea gustului (dar la nivelul ei își permite!). În Orient, unde oamenii ajung la nivele deosebite, nu se consumă doar hrană vie (cum ar fi de așteptat și cum, recunosc, mie mi s-ar părea normal), ci se mănâncă și hrană "moartă" din punctul nostru de vedere (dar probabil că e preparată într-un anume fel ca să-și păstreze valoarea nutritivă și energetică).

Unul din cei mai mari consumatori de energie este respirația defectuoasă, din vârful plămânilor. O respirație eficientă, care să aducă energie foarte multă în corp necesită o implicare atât a plămânilor cât și, mai ales, a intestinelor.

Modul de a merge (dezordonat, grăbit), de a dormi, de a privi, de a vorbi și gesticula pot duce și ele la pierderi ale energiei interne. Ar trebui învățate modalități prin care energia să intre în timpul acestor activități. Tocmai din acest motiv, încă din antichitate, în adevăratele școli de conștienţă și materialele ezoterice se pune acccent, în primul rând, pe ceea ce se numește "a fi conștient de ține însuți".

Cu aceasta trecem efectiv la modalități de acumulare. Pentru ca energia să intre în structurile noastre, în loc să iasă, cum se întâmplă de obicei, ar trebui să fii centrat pe tine însuți tot timpul (acea "amintire de sine" sau "conștienţă de sine" de care se vorbește în unele scrieri și școli). Astfel, agitația inconștiență, gândurile haotice, emoțiile necontrolate se reduc până ce treptat dispar. E un lucru destul de dificil să reușeșți să te controlezi - trebuie să-ți încetinești mișcările pentru a le putea observa și trebuie să fii capabil să-ți menții starea de centrare. În școlile de conștienţă sunt multe exerciții, atât statice (meditații) cât și dinamice, care servesc acestui scop: obținerea conștienței de sine (adică simțirea efectivă a propriului trup, a organelor, a energiilor și emoțiilor aferente - putând chiar transforma emoțiile negative în pozitive). Acest lucru duce la creșterea puternică a energiei interne și constituie, totodată, primul pas pe calea evoluției. A crede că poți evolua, că poți obține anumite capacități fără a deveni din ce în ce mai conștient de sine, fără a te "unifica" din ce în ce mai mult este, din punctul meu de vedere, o iluzie.

Pe lângă tot felul de exerciții ce au ca scop mărirea conștienței, foarte importante pentru acumulare energetică sunt: alimentația potrivită (iar aici fiecare simte pentru el ce i se potrivește), ne-risipirea energiei sexuale și a emoțiilor și în special, dorința intensă de a căuta mereu ceea ce este eficient din punct de vedere energetic. Aceasta din urmă produce acea "efuziune" interioară care te trage efectiv în sus și susține acumularea.

Îmi dau seama că nu prea am reușit în această ultimă parte să explic foarte detaliat procesul acumulării. Este foarte mult de spus și am încercat doar să conturez o mică idee. Celor interesați le recomand "În căutarea miraculosului", de P.D. Ouspensky, și "Învățătura Hathor", care vorbesc mai în detaliu despre acest proces - dar mai sunt multe alte materiale disponibile.

Putem spune că evoluția și acumularea energetică sunt o problemă de alchimie internă. Așa cum există alchimia externă (transformarea plumbului în aur - iar în zilele noastre, în planul alimentației, de exemplu, apariția suplimentelor nutritive care combină în ele elemente complexe, având o energie puternică), alchimia internă reprezintă, din punctul meu de vedere, modalitatea cea mai eficientă de acumulare energetică și evoluție, care înglobează și dezvoltă tot ceea ce se găsește fragmentat în alte sisteme. Cel puțin asta este părerea mea acum, după tot ce am citit și practicat.

Marius Stan



Tarancuta

Remedii populare

Tuse cronică la fumători - Se fierb timp de 10-15 minute, în 1/2 kg lapte proaspăt, câteva rădăcini de Nalbă de pădure. Se bea de câteva ori pe zi câte o ceașcă. Se folosește numai lapte muls proaspăt. Efectul nu este același cu lapte prelucrat. Rădăcinile este bine să fie proaspăt scoase.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale