Terapii Naturiste

Index al afecţiunilor şi bolilor



Balonare

- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -

Manifestare

Balonarea este senzația neplăcută de abdomen prea plin, umflat, uneori cu o durere difuză în tot abdomenul.

Cauze fizice

Mâncarea abundentă, intoleranța la lactoză, gluten, băuturile carbogazoase în exces, reacție la unele medicamente, parazitoze, constipație, colon iritabil sau chiar boli ale ficatului sau ale pancreasului.

Cauze spirituale

Persoana trăiește mai mult în trecut, îi este teamă de situațiile noi, nu poate digera ce i se întâmplă şi astfel are o digestie dificilă. Trăiește într-o tensiune continuă, se simte permanent amenințat şi nu mai poate înghiți nimic din realitatea cotidiană. Simte o continuă nesiguranță, o lipsă de stimă de sine, o răceală emoțională față de cei din jurul său şi o teamă că va fi pedepsit pentru orice ar face. Îl obsedează nerealizările trecute şi rămâne blocat în emoțiile de atunci pe care nu le poate digera, nu le poate trece cu vederea şi nu le poate uita. Toate acestea se adună şi îi provoacă o aciditate care fermentează în stomac şi îi provoacă gaze. Îi este frică să lase liberă gândirea şi simte că este forțat să înghită o anumită situație sau prezența unei anumite persoane, astfel că se umflă.

Refacere, atitudine

  • Elimin din viața mea lucruri care mă blochează;
  • Pot face tot ce vreau să fac;
  • Mă deschid spre nou, spre realitatea din jurul meu;
  • Am încredere în ceea ce îmi oferă viața;
  • Sunt echilibrat şi sigur pe ceea ce vreau să fac;
  • Primesc ceea ce am nevoie şi nimeni nu mă mai controlează în ceea ce fac;
  • Îmi îndeplinesc sarcinile ușor şi fără efort;
  • Emoțiile nu mă mai copleșesc şi nu mai am rețineri;
  • Am încredere în puterea mea personală.

Tratamente naturiste

  • Decoct de anason, chimen sau fenicul: se fierbe timp de 5 minute o linguriță de semințe de anason, chimen sau fenicul, se lasă să se răcească, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, călduț, după mesele principale.
  • Infuzie din frunze şi flori de pelin: o linguriță de plantă – frunze şi flori – se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să se răcească şi se bea o cană dimineața, eventual îndulcit cu miere.
  • Peste salate sau mâncăruri, se poate presăra un vârf de cuțit de pelin uscat şi măcinat.
  • Ceai de mușețel: o linguriță de flori se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să se răcească şi se beau 2-3 căni, cu înghițituri mici, după mesele principale.
  • Infuzie de busuioc: peste o linguriță de plantă se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 10-15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi.
  • Infuzie de cimbru sau cimbrișor: peste o linguriță de plantă se toarnă 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi.
  • Tinctură de anghinare: 15-20 de picături în 100 ml apă se beau după fiecare masă principală.
  • Infuzie de mărar: peste o linguriță de semințe de mărar se toarnă o cană de apă clocotită şi după ce se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se bea cald după masă.
  • Infuzie din amestec din câte o linguriță de semințe de chimen (anason sau fenicul), rădăcină de obligeană, rădăcină de valeriană, o lingură frunze de mentă, 2-3 linguri flori de mușețel. O lingură din acest amestec se fierbe 5-10 minute cu 300 ml apă, se strecoară şi se bea dup-amiaza sau seara.
  • Infuzie de tarhon: peste o linguriță de frunze se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să se răcească şi se bea după masă.
  • Frunze proaspete de tarhon se presară peste mâncăruri sau salate.
  • Pătrunjel verde presărat peste mâncăruri sau salate.
  • Vin de angelică: într-un litru de vin roșu natural de ţară se pun 2-3 linguri de rădăcină mărunțită de angelică şi se lasă la macerat timp de trei săptămâni, după care se strecoară şi se păstrează la rece. Înainte de mesele principale, se beau câte 30-50 ml.
  • Lichior de angelică: într-un amestec din 300 ml țuică de prune naturală şi 600 ml apă se pun la macerat două linguri de rădăcină mărunțită de angelică. După 5-6 săptămâni, se strecoară şi lichidul rezultat se amestecă cu miere după gust (cca 150-200 g). Se beau câte 25 ml înainte de masă.
  • Lichior de tarhon: într-un amestec din jumătate de litru de apă plată fiartă şi răcită şi jumătate de litru de alcool de 45° se pune o mână de tarhon verde. După cca 4 săptămâni, se strecoară şi se îndulcește cu 200 g de miere. Se bea câte un păhărel mic dacă sunt spasme dureroase.
  • Cărbunele vegetal este un foarte bun absorbant de gaze intestinale.
  • Înainte de masă cu o jumătate de oră, este binevenită o cană de apă plată în care s-a pus zeamă de la o jumătate de lămâie.

Asocieri

Zodie: Leu, Fecioară, Săgetător;
Planetă: Soare, Mercur, Jupiter, Marte;
Chakra: a treia - Manipura;
Culoare: galben;
Cristale şi pietre: citrin, ambră, calcit galben, ochi de tigru, turmalină galbenă;
Uleiuri esenţiale: ienupăr, bergamotă, lavandă, rozmarin, ylang-ylang;

Avertismente, recomandări

În cazul balonării, este foarte importantă dieta alimentară. Este necesar să se adopte un regim alimentar fără băuturi carbogazoase, inclusiv apă minerală şi cele alcoolice. De asemenea, se vor evita produsele care stimulează producerea de gaze cum ar fi fasolea boabe, varza, conopida, ridichii, lactatele în cazul intoleranței la lactoză, prăjelile, grăsimile, mâncarea tip fast-food și produsele pe bază de cafeină. Cantitatea de mâncare la o masă se va reduce, dar va crește numărul de mese luate zilnic. Pentru evitarea aerofagiei, se va mesteca încet fiecare înghițitură, nu se vor bea lichide în timpul mesei, se va vorbi mai puțin şi nu se va mai mânca pe fugă. Se va evita să se bea cu paiul şi se va renunța la mestecatul gumei sau suptul bomboanelor.

Fructele nu trebuie să lipsească din alimentație, dar se vor consuma fie înainte de masă cu cel puțin o oră, fie la 2-3 ore după masă. Alimentele nu trebuie combinate şi se ține cont de temperatura lor. Astfel, nu se vor consuma în același timp alimente reci cu alimente calde sau fierbinți ori combinate cu fructe. Sunt recomandate fructele şi vegetalele galbene.

Este binefăcător un masaj ușor al abdomenului cu un ulei în care s-au pus câteva picături din uleiuri esenţiale de mentă sau muşeţel. Exerciţiile fizice ajută la detensionarea abdomenului.

Victoria (Rica) Pădureţ

Bibliografie

www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".



Doctor

Sfaturi diverse

Orezul dispune de proteine superioare în comparație cu alte cereale. Are avantajul asimilării aproape în întregime: 100 g orez aduc cca. 350 calorii. Este unul din alimentele cu conținut foarte scăzut de sodiu, indicat în bolile cardio-renale. Pentru cei aflați în perioada de trecere spre hrană vie, e bine să rețină faptul că proporția de orez (fiert la foc domol) este de o cană la 3-4 căni de apă în clocot.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale