Terapia cu sare

- Tratament intern -

Afectiuni pentru care se recomanda sarea naturala, grunjoasa, numita si sare gema:

- Digestie dificila, constipatie, slabiciune corporala (subponderalitate) - se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens. S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal,  cu conditia sa fie consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu, Paracelsus observa intr-un tratat ca digestia si excretia sunt mult perturbate de absenta sarii din alimentatie. 

- Hipotensiune arteriala, aritmie cardiaca - dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana. 

- Osteoporoza, crampe musculare - se vor sara alimentele exclusiv cu sare gema neiodata, care este foarte bogata in oligoelemente implicate in procesele de asimilatie a calciului.  

- Intoxicatii cu substante luate pe cale orala - intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine. Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma. Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, gadiland cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand cu mana stanga cu putere stomacul. Reflexul vomitiv va aparea imediat. 

- Tuse persistenta, tuse uscata - se tin pe limba, cat mai mult timp, cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative. 

Toxicitatea sarii iodate si a celei fine
Afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod sunt corectate consumand sare iodata. Dar, consumul sporit de iod sintetic adaugat in alimente creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de iod produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie). In fine, in Tasmania, tara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori. O alta varietate a acestui condiment, sarea fina, prezenta adesea pe mesele noastre, ascunde un lucru pe care putini dintre noi il stiu: este tratata cu E 535, adica... ferocianura de sodiu, o substanta despre a carei toxicitate nu mai este necesar sa vorbim. Si inca un lucru: sarea fina nu contine aproape deloc magneziu (spre deosebire de sarea gema), un mineral esential pentru sanatatea sistemului cardiovascular. Unii cardiologi sustin chiar ca anumite maladii ale inimii si sistemului vascular s-ar datora in mare masura acestei "sari fine", saracita de acest mineral esential.

Contraindicatii la administrarea interna a sarii:
Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal.