Index al afecţiunilor şi bolilor
- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -
Bruxismul este de fapt scrâșnirea dinților în mod inconștient, ceea ce afectează smalțul dinților şi gingiile, mobilitatea dentară ca şi musculatura şi articulațiile mandibulare.
Stresul, emoțiile puternice, frica, frustrarea, agresivitatea sunt adesea cauze ale bruxismului, dar şi o aliniere necorespunzătoare a dinților poate provoca scrâșnirea lor. Alte cauze posibile: apneea în somn, refluxul esofagian, efectul secundar al unei medicații psihiatrice, obiceiul de a se concentra pe un anumit scop ș.a.m.d.
Scrâșnirea dinților este o frustrare refulată şi pentru că individul şi-o reprimă, nemulțumirea se exprimă noaptea. Poartă în el o mare agresivitate şi tristețe, iar prin acest mod de manifestare arată teama de a lua decizii, de a-şi spune părerea cu glas tare. Trăiește o mare confuzie, nefiind în stare să hotărască între pasiune şi obligativitate. Bruxismul se manifestă mai ales la copii, ei fiind expuși de mici autorității părinților sau educatorilor, simţindu-se mici şi neînsemnați în fața acestora.
Zodie: Taur, Gemeni, Vărsător, Pești;
Planetă: Venus, Mercur, Uranus, Neptun;
Chakra: a cincea - Vishuddha;
Culoare: albastru, turcoaz;
Cristale şi pietre: acvamarin, lapislazuli, safire, agate albastre;
Uleiuri esenţiale: lavandă, geranium, paciuli, rozmarin.
Pentru calmarea sistemului nervos sunt benefice exercițiile de respirație profundă. Practicate cu regularitate în fiecare seară, eliberează tensiunea din mușchi şi asigură un somn liniștit, eliminând în timp nevoia inconștientă de a scrâșni din dinți. Evitarea sau eliminarea alcoolului, a băuturilor cu cafeină, a fumatului, mai ales după masă de seară ajută la reducerea bruxismului. De asemenea, o mâncare ușoară, fără grăsimi şi prăjeli, cu reducerea carbohidraților şi a dulciurilor ajută relaxarea înainte de culcare. Un examen stomatologic regulat poate depista bruxismul şi ajută la eliminarea acestuia. De ajutor pentru un somn liniștit pot fi presopunctura şi acupunctura.
Victoria (Rica) Pădureţ
Bibliografie
www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".
Remedii populare
Boli de rinichi - Se amestecă bine lut de oale cu oțet din Mere. Preparatul se unge pe o pânză care se aplică seara pe locul bolnav.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale