Index al afecţiunilor şi bolilor
- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -
Enurezisul este eliminarea involuntară a urinei, afectând în special copiii până la vârsta adolescenței, dar în 1-2% dintre cazuri sunt afectați şi adulții.
Cauza fizică principală este spina bifida (o malformație a șirei spinării), o infecție a căilor urinare, dar de cele mai multe ori, stresul emoțional este factorul principal al enurezisului nocturn, mai ales la copii.
Persoana în cauză trăiește o emoție negativă puternică pe care nu poate să o exprime în cuvinte şi astfel simte că se eliberează. Crede că nu este iubit şi de aceea are nevoie să atragă atenția asupra sa. Se simte sufocat de autoritatea celor din familie, la serviciu sau la școală, se abține să plângă şi îi este teamă că va fi pedepsit, astfel că noaptea se poate manifesta în voie. Uneori, copiii se tem de întuneric şi prin urinare involuntară nocturnă, își cheamă mama să fie lângă ei. De asemenea, copiii simt tensiunile dintre părinți şi caută să se facă observați. Neștiind cauza nervozității părinților, consideră că ei sunt vinovați așa că vor să arate că şi ei fac parte din familie. Nu se simt în siguranță şi vor să își delimiteze spațiul personal.
Zodie: Rac, Balanță, Scorpion;
Planetă: Luna, Venus, Pluto;
Chakra: a doua - Svadisthana;
Culoare: portocaliu;
Cristale şi pietre: coral, citrin, ambră, calcit portocaliu;
Uleiuri esenţiale: portocale, mandarine, rozmarin.
Se va evita să se bea lichide cu 1-2 ore înainte de culcare, iar în timpul zilei, se va exclude consumul de băuturi excitante precum cafeaua, cola, ceaiul negru/verde. De asemenea, se vor evita ciocolata şi dulciurile concentrate.
Hrana va fi compusă în principal din fructe şi legume proaspete, alimente naturale bogate în calciu şi magneziu ca lactatele, bananele, migdalele etc. Seara, să se creeze în familie o atmosferă destinsă, veselă, fără certuri sau discuții în contradictoriu.
Victoria (Rica) Pădureţ
Bibliografie
www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".
Remedii populare
Leac analgezic și antiinflamator pentru boli ale gâtului - Se prepară un amestec din scoarță de Stejar și Flori de tei, luate în proporție de 2:1. Peste două linguri de amestec se toarnă 200 ml apă clocotită, se lasă să se infuzeze timp de 15 minute și se strecoară. Se administrează câte 100 ml infuzie, de două ori pe zi.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale