Terapii Naturiste

Index al afecţiunilor şi bolilor



Infecția urinară

- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -

Manifestare

Nevoia frecventă de a urina, în cantitate mică, usturime sau durere la micțiune, inflamarea vezicii urinare, dureri în zona vezicii urinare, dureri lombare.

Cauze fizice

Infecția este generată de unele microorganisme care acționează asupra mucoasei aparatului urinar, cea mai frecventă fiind E-coli, dar şi Proteus, Pioceanic, Streptococus, Stafilococus. Alte cauze pot fi litiaza renală, infecțiile genitale, afecțiunile colonului, tumori compresive etc.

Cauze spirituale

În apariția unei infecții urinare pot fi implicate probleme psiho-emoționale nerezolvate, precum furia, ura, conflictele în familie, relațiile lipsite de armonie şi înțelegere, insatisfacțiile sexuale. Teama de nu a reuși și sentimentele reprimate îi slăbesc rinichii. Persoana suferindă nu este capabilă să își exteriorizeze sentimentele şi emoțiile, mai ales pe cele negative, astfel că de nemulțumirile sale îi consideră vinovați pe cei din jurul său. Pentru că are un sentiment permanent de neputință, lasă ca pentru el să gândească alții. Simte că trăiește în zadar, tensiunea sub care trăiește o proiectează asupra celor de lângă el. Nu își poate exprima talentul, capacitățile, credințele şi dorințele sale şi toată această frustrare apasă pe aparatul urinar.

Refacere, atitudine

  • Las să treacă toate reținerile mele şi emoțiile negative;
  • Mă eliberez de tensiunea care îmi provoacă frică şi neliniște;
  • Iau singur deciziile privitoare la viața mea;
  • Îmi manifest creativitatea şi am încredere în mine;
  • Fac față cu bine tuturor problemelor ce apar;
  • Sănătatea mea este puternică;
  • Mă simt liber şi sunt mulțumit;
  • Merit să trăiesc o viață plăcută;
  • Sunt responsabil pentru deciziile mele.

Tratamente naturiste

  • Ceai de pelin, coada șoricelului şi gălbenele: se pun într-o cană câte o linguriță din fiecare plantă, se toarnă peste ele 250 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute să infuzeze, apoi se strecoară. Se bea cald după masa de seară.
  • Ceai de coada șoricelului: trei linguri de plantă se opăresc cu jumătate de litru de apă clocotită, se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Se bea pe tot parcursul zilei.
  • Ceai din coada șoricelului şi crețișoară: câte o lingură din fiecare plantă sau două linguri din amestec se opăresc cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 15 minute, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
  • Ceai de mușețel: o linguriță de flori se opărește cu o cană de apă clocotită şi după ce se infuzează timp de 10 minute, se strecoară. Se beau 3 căni pe zi.
  • Ceai de merișor: o lingură de fructe se opărește cu o cană de apă clocotită şi după 10 minute se strecoară. Se beau trei căni pe zi.
  • Infuzie combinată de echinaceea: o linguriță de plantă se pune într-o cană cu apă rece şi se lasă să macereze de seara până dimineața, când se încălzește ușor şi se strecoară. Dintr-o altă linguriță de plantă se prepară o infuzie cu apă clocotită şi după 10 minute se strecoară. Cele două lichide se amestecă, întreaga cantitate se bea în timpul zilei.
  • Amestec în cantități egale din frunze de afin şi de merișor, strugurii ursului, urzică, mesteacăn şi busuioc. Patru linguri din acest amestec se opăresc cu un litru de apă clocotită, se lasă 15 minute, apoi se strecoară. Se bea pe tot parcursul zilei.
  • Amestec în cantități egale din coada calului, coada șoricelului, șovârf, cimbrișor, traista ciobanului. O lingură din acest amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă 10 minute să infuzeze, apoi se strecoară. Se beau două-trei căni pe zi.
  • Decoct de ghimpe: jumătate de linguriță de plantă se fierbe timp de 10 minute cu o cană de apă, se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se bea câte o cană cu 30 de minute înainte de micul dejun şi de cină.
  • Decoct de merișor: o lingură de frunze de merișor se fierbe timp de 10 minute cu o cană de apă, se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
  • Decoct de pătrunjel: o legătură mare de pătrunjel se spală bine, se taie mărunt şi se fierbe cu un litru de apă timp de 15 minute. Se strecoară şi se păstrează la rece. Se bea câte o cană în fiecare dimineață.
  • Amestec în cantități egale din muguri de pin, muguri de plop negru şi boabe de ienupăr. O lingură din acest amestec se fierbe 5 minute cu o cană de apă clocotită şi după 10 minute, se strecoară. Se beau două căni pe zi.
  • Tinctură de merișor: câte 20 de picături în puțină apă înainte cu 15 minute de fiecare masă.
  • Tinctură de afine: câte 15 picături în puțină apă cu 15 minute înainte de micul dejun şi de cină.
  • Ulei esențial de cimbru, câte trei picături de trei ori pe zi într-o lingură de miere.
  • Ulei esențial de ienupăr şi arbore de ceai: câte două picături din fiecare într-o lingură de miere.
  • Ulei esențial combinat: o picătură de ulei de cimbru, câte două picături de ulei de arbore de ceai şi de coriandru într-o lingură de miere. Se ia de trei ori pe zi.
  • Boabe de ienupăr: se mănâncă dimineața, începând cu trei boabe în prima zi şi crescând câte un bob zilnic până se ajunge la zece, apoi se scade câte un bob în fiecare zi până se ajunge din nou la trei boabe. Cura se face doar dacă nu există leziuni ale rinichilor.
  • Pulbere din plantele recomandate pentru ceai: planta uscată se macină prin râșnița de cafea şi se alege printr-o sită fină. Câte o linguriță de pulbere se ține sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu puțină apă sau ceai din aceeași plantă înainte de mesele principale.
  • Suc proaspăt de afine, câte 100 ml de trei ori pe zi.
  • Suc proaspăt de fructe de merișor, câte 150 ml de suc de trei ori pe zi.
  • Consumul zilnic a 250 g de ananas.
  • Baie fierbinte de șezut cu soc: șase linguri de flori şi fructe se fierb 5 minute în doi litri de apă, apoi se strecoară. Baia durează 20 de minute, apoi se înfășoară într-un prosop gros şi se stă în repaus timp de o oră.
  • Baie fierbinte de șezut cu flori de fân: câte două mâini bune de flori de fân şi cetină de brad se pun în doi litri de apă rece şi se lasă la macerat de dimineața până seara. Maceratul se strecoară, lichidul se păstrează, iar peste plantele rămase se toarnă doi litri de apă clocotită. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Baia de șezut durează timp de 30 de minute în cele două lichide amestecate, apoi se înfășoară într-un prosop gros şi se stă o oră în repaus într-un loc cald.
  • Spălături în zona genitală cu ceai din merișor, gălbenele şi pelin.

Asocieri

Zodie: Rac, Balanță, Scorpion;
Planetă: Luna, Venus, Pluto;
Chakra: a doua - Svadisthana;
Culoare: portocaliu;
Cristale şi pietre: ambră, citrin, topaz, piatră lunii;
Uleiuri esenţiale: rozmarin, ienupăr, lemn de santal, iasomie, trandafiri, ylang-ylang.

Avertismente, recomandări

Pentru prevenirea infecțiilor urinare se recomandă o strictă igienă locală, igiena relațiilor sexuale, regim alimentar bazat pe fructe şi legume, consumul zilnic de iaurt şi a doi litri de apă plată. Totodată, trebuie evitate mâncărurile fast-food, dulciurile şi alimentele procesate, alimente iritante, băuturile alcoolice, cafeaua, ceaiul negru, zahărul rafinat, dar şi grăsimile saturate, carnea grasă etc.

Se recomandă consumul în stare proaspătă de usturoi şi ceapă, morcovi, dovleac, struguri, mere, pere, gutui, mai ales sub formă de suc, câte un pahar băut dimineața înainte de micul dejun, suc de castraveți, supe şi ciorbe de legume fierbinți cu multe frunze de pătrunjel, țelină, mărar. Trebuie asigurat un tranzit digestiv normal şi evitarea constipației.

Cură cu plante – ceai, decoct, tinctură, pulbere – durează cel puțin 10 zile, chiar şi după ce infecția a trecut.

Victoria (Rica) Pădureţ

Bibliografie

www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".



Doctor

Sfaturi diverse

Din Cătină se prepară medicamente extrem de eficiente pentru tratarea diabetului, scăderea tensiunii. Este folosită în alimentație sub formă de suc, pastă, vin etc. Precauții: după ora 14 nu se consumă produse din cătină deoarece sunt mai excitante decât cafeaua, pe care o poate înlocui cu succes.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale