Index al afecţiunilor şi bolilor
Nefrita
- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -
Manifestare
În cazul nefritei, bolnavul are dureri lombare, scade emisia de urină sau chiar încetează, crește tensiunea arterială, se instalează edemul la pleoape, față şi picioare.
Cauze fizice
Nefrita este un proces inflamator al rinichilor produs de streptococi în urma unei angine streptococice sau a unei scarlatine.
Cauze spirituale
Bolnavul nefrotic nu își exteriorizează sentimentele şi emoțiile şi se simte dependent de toţi cei din jurul său. Îi este frică să trăiască, dar în același timp, îi este frică și de moarte. Uneori se manifestă violent, dar supărarea este împotriva lui însuși. Consideră că nu este în stare să arate celorlalți ce poate să realizeze şi de aceea se închide în sine. Trăiește într-un stres permanent, într-o stare de agitație şi frustrare, este o persoană închisă, necomunicativă, care este convinsă că viața sa nu are niciun sens.
Refacere, atitudine
- Am încredere în forțele mele;
- Îmi exteriorizez emoțiile şi sentimentele;
- Văd întotdeauna partea bună a lucrurilor;
- Învăț să-mi ascult inima şi intuiția;
- Am încredere că voi obține tot ceea ce am nevoie;
- Viața mea este frumoasă şi mă bucur să trăiesc.
Tratamente naturiste
- Ceai de coacăz negru: peste o linguriță de fructe uscate se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 15 minute, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi înaintea meselor principale.
- Ceai de cireșe: o lingură de fructe uscate se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 20-30 de minute, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.
- Ceai de cozi de cireșe: peste o lingură de cozi mărunțite se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze jumătate de oră, apoi se strecoară. Se beau trei căni pe zi.
- Ceai de mătase de porumb: o lingură de mătase se opărește cu o cană de apă clocotită şi după ce infuzează 15 minute, se strecoară. Se beau două căni pe zi. Mătasea de porumb se poate amesteca cu cozi de cireșe.
- Ceai de anghinare: peste două lingurițe de plantă se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 15 minute, apoi se strecoară. Se bea câte o treime de cană înaintea meselor principale.
- Ceai de merișor: peste o lingură de fructe se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 20 de minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
- Ceai de mesteacăn: peste o lingură de frunze mărunțite se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă 15 minute să infuzeze, apoi se strecoară. Rece, se amestecă cu o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu. Se beau două căni pe zi.
- Amestec în cantități egale din fructe de măceș, rădăcină de leuștean, rădăcină de osul iepurelui, rădăcină de pir, frunze de mesteacăn. O lingură din amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi.
- Amestec în cantități egale din ventrilică, troscot şi turiță mare. O lingură din amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Se bea pe parcursul zilei.
- Amestec în cantități egale din frunze de mesteacăn, coada calului şi busuioc. Peste o lingură din amestec se toarnă o cană de apă clocotită, se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Se beau trei-patru căni pe zi. Ceaiul se poate amesteca cu un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.
- Amestec în cantități egale din busuioc, măceșe, mușețel, rădăcină de cicoare şi frunze de mesteacăn. O lingură din acest amestec se opărește cu o cană de apă clocotită, se lasă 15 minute, apoi se strecoară. Se beau două-trei căni pe zi. Se poate amesteca cu un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu.
- Decoct de coada calului: 5-6 linguri de plantă se fierb timp de 20 de minute cu 1,5 litri de apă, apoi se strecoară. Se bea pe tot parcursul zilei.
- Decoct de cerențel: o linguriță de rădăcină mărunțită se fierbe timp de trei-patru minute cu o cană de apă, se infuzează 10 minute, apoi se strecoară. Se bea în trei reprize după mesele principale.
- Decoct de cerențel: două lingurițe de frunze se fierb timp de 15 minute cu o cană de apă, apoi se strecoară. Se bea în trei reprize după mesele principale.
- Decoct de măceșe: două linguri de fructe se fierb 10 minute cu jumătate de litru de apă, apoi se strecoară. Se bea pe parcursul zilei.
- Decoct de pătrunjel: cinci-șase fire de plantă întreagă (frunze şi rădăcină) se fierb cu un litru de apă până rămâne jumătate din lichid. Se strecoară şi se păstrează la frigider. Se beau câte 150 ml dimineața, înainte de micul dejun.
- Tinctură de merișor: se beau câte 20 de picături în 100 ml apă de trei ori pe zi.
- Tinctură de coacăz negru: se beau câte 20 de picături în puțină apă de trei ori pe zi.
- Gargară cu cimbrișor de câmp: două lingurițe de plantă se infuzează timp de 10 minute cu o cană de apă clocotită, apoi se strecoară.
- Gargară cu salvie: două lingurițe de frunze se opăresc cu 100 ml apă clocotită, se infuzează 10 minute, apoi se strecoară.
- Masaj ușor al zonei renale cu ulei esențial de ienupăr sau lemn de cedru/santal. În 200 ml ulei de măsline se pun câte trei-patru picături de ulei esențial.
Asocieri
Zodie: Rac, Balanță, Scorpion;
Planetă: Luna, Venus, Pluto;
Chakra: a doua - Svadhisthana;
Culoare: portocaliu;
Cristale şi pietre: citrin, ambră, topaz, piatra lunii;
Uleiuri esenţiale: ienupăr, rozmarin, lemn de santal, iasomie, trandafiri, ylang-ylang.
Avertismente, recomandări
Alimentația unui bolnav de nefrită trebuie să fie compusă din alimente ușor digerabile, în special fructe şi legume în stare naturală. Se va exclude carnea de animal tânăr (miel, pui, ied, vițel) şi vânat, conservele, mezelurile şi afumăturile, grăsimile şi prăjelile. Carnea va fi consumată în cantitate mică, de două-trei ori pe săptămână câte 100 g, iar sarea va fi adăugată foarte puțin sau deloc.
Se vor consuma zilnic doi litri de lichide (apă, ceai).
Victoria (Rica) Pădureţ
Bibliografie
www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".