Index al afecţiunilor şi bolilor
- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -
Nevroza este o afecțiune psihică care se manifestă prin palpitații, tensiune musculară, transpirații, senzația de a sta mereu la pândă, dificultăți de concentrare, perturbări ale somnului, iritații, tulburări de comportament, diferite dependențe, ticuri nervoase.
Complexul de tulburări psihice apare în special în urma suprasolicitărilor sistemului nervos declanșate şi întreținute de factori din mediul de viață, traume psihice, efort intelectual etc.
Nevroza indică o lipsă de liniște interioară din dorința de a face totul perfect, o teamă că ceilalți nu vor aprecia eforturile la adevărata lor valoare. Este o stare de insatisfacție, de nesiguranță în viitor şi tristețe profundă. Bolnavul se retrage în sine şi simte că nu poate face față unei amenințări imaginare, ceea ce îi produce o furie nestăpânită pe care nu o poate exterioriza. Este speriat de munca pe care trebuie să o depună pentru a face ceea ce vrea să obțină. Se simte constrâns în a face pe plac altora, de aceea consideră că viața sa nu are niciun sens, că nu are nicio plăcere în a trăi, consideră că este slab şi de aceea caută protecție în orice persoană pe care o consideră mai puternică şi mai pricepută decât el. Își exteriorizează frustrarea, furia şi teama prin diferite ticuri nervoase sau chiar dependențe.
Zodie: Săgetător, Vărsător, Pești;
Planetă: Jupiter, Uranus, Neptun, Mercur;
Chakra: a șasea - Ajna;
Culoare: indigo;
Cristale şi pietre: ametist, azurit, fluorit;
Uleiuri esenţiale: geranium, lavandă, rozmarin, mentă.
Un regim de viață şi alimentație ordonat şi bine organizat este foarte eficient pentru refacerea echilibrului sistemului nervos. Aceasta înseamnă o perioadă suficientă de somn, cu ore fixe de culcare, relaxare, activitate profesională, alimentație echilibrată care să conțină minerale (magneziu, siliciu, litiu) şi vitamine (A,B,C,D) cu germeni de grâu, suc de orz verde, drojdie de bere, fructe şi legume. Sunt recomandate exerciții fizice ușoare şi/sau plimbări în aer liber în locuri liniștite, mers desculț şi băi de soare. Pentru liniștire, se poate folosi un săculeț cu levănțică pus lângă perna de dormit.
Victoria (Rica) Pădureţ
Bibliografie
www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".
Sfaturi diverse
Orezul dispune de proteine superioare în comparație cu alte cereale. Are avantajul asimilării aproape în întregime: 100 g orez aduc cca. 350 calorii. Este unul din alimentele cu conținut foarte scăzut de sodiu, indicat în bolile cardio-renale. Pentru cei aflați în perioada de trecere spre hrană vie, e bine să rețină faptul că proporția de orez (fiert la foc domol) este de o cană la 3-4 căni de apă în clocot.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale