Terapii Naturiste

Index al afecţiunilor şi bolilor



Panarițiu (Paronichia)

- prin prisma terapiilor complementare şi spiritualităţii -

Manifestare

Panarițiul se manifestă prin umflarea şi înroșirea zonei, durere, senzație de arsură, tumefierea părții laterale a unghiei sau chiar deformarea degetului.

Cauze fizice

Panarițiul este o infecție acută a unui deget de la mână şi mai rar la picior, având drept cauză inocularea unui stafilococ ca urmare a unei înțepături, tăieturi sau rosături din apropierea unghiei. Mai poate fi declanșat de mușcătura unei insecte, suptul degetelor sau manichiură.

Cauze spirituale

Persoana afectată de panarițiu trăiește un conflict interior neconștientizat şi nerezolvat psihic şi care erupe în degete. Nu are curaj să ia o decizie clară şi este convinsă că ar pierde dacă ar acționa așa. Nu își poate exterioriza gândurile negative, păstrează secrete care o macină, de aceea devine indiferentă, melancolică şi pasivă la tot ce se întâmplă în jurul său. Refuză să admită că un conflict nu se rezolvă dacă îl evită sau refuză să îl conștientizeze. Simte că viața sa i se strecoară printre degete fără să se poată controla, de aceea se bazează pe ceea ce fac alții. Consideră că nu are nicio plăcere în viață, niciodată nu știe până unde poate merge şi nu se poate bucura de nimic.

Refacere, atitudine

  • Am curajul să recunosc ce mă roade în interior;
  • Acum știu că trebuie să hotărăsc singur ce am de făcut;
  • Îmi recunosc puterea interioară;
  • Învăț să înțeleg ce se petrece cu mine;
  • Conștientizez conflictele şi le rezolv singur;
  • Hotărăsc singur ce am de făcut;
  • Sunt mulțumit de viața mea şi mă bucur de ea.

Tratamente naturiste

  • Ceai de gălbenele: se toarnă jumătate de litru de apă clocotită peste două lingurițe de flori, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară şi se bea pe parcursul zilei.
  • Ceai de urzică: patru linguri de frunze se opăresc cu un litru de apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară. Se bea pe tot parcursul zilei.
  • Gemoderivat din muguri de smochin: 35 de picături în puțină apă dimineața.
  • Gemoderivat din muguri de nuc: 35 de picături în puțină apă seara.
  • Compresă cu usturoi: o căpățână de usturoi se fierbe într-o cană cu lapte, se pasează şi se aplică cald pe locul afectat.
  • Cataplasmă cu ceapă: se pune degetul afectat într-o ceapă coaptă fierbinte şi se ține cca 15 minute. Se repetă de câteva ori pe zi.
  • Compresă cu tătăneasă: peste două linguri de rădăcină măcinată se pun puțină apă clocotită şi trei-patru picături de ulei, se amestecă să devină o pastă omogenă care se aplică pe zona afectată. Degetul se învelește cu pansament steril şi se lasă peste noapte. A doua zi se prepară o infuzie de gălbenele dintr-o lingură de flori cu o cană de apă clocotită şi după 15 minute, se strecoară. Se pune degetul cu tot cu pansament şi se ține până când pasta de tătăneasă s-a înmuiat bine. Se scoate pansamentul şi operațiunea se repetă timp de cinci-șapte zile.
  • Compresă cu usturoi: un cățel de usturoi zdrobit se aplică pe degetul afectat şi se acoperă cu pansament steril.
  • Compresă cu argilă: o linguriță de pulbere se amestecă cu puțină apă caldă să devină pastă. Se aplică pe unghia afectată şi se acoperă cu pansament steril. Dimineața se pune pansament cu usturoi, peste noapte se pune cel cu argilă.
  • Compresă cu aloe: peste unghia afectată se aplică frunză de aloe zdrobită şi se acoperă cu pansament steril. Se schimbă a doua zi.
  • Compresă cu propolis: un tifon steril se înmoaie bine în tinctură de propolis şi se aplică ud pe unghia afectată. Se menține în permanent umed.
  • Compresă cu crin: petale de crin se macerează câteva ore în alcool de 70°. Se aplică câte una-două petale pe zona afectată şi se acoperă cu pansament steril.
  • Compresă cu apă de argint: pe zona afectată se aplică seara un tampon înmuiat în apă de argint şi se păstrează până dimineața când se înlătură şi se unge cu alifie de gălbenele (nu preparată în casă cu untură de porc).
  • Compresă cu amestec în părți egale din frunze de strugurii ursului, frunze de nuc, rădăcină de brusture, frunze şi flori de păpădie. Trei-patru linguri din amestec se fierb timp de 15 minute cu un litru de apă, apoi se strecoară. Se pun comprese înmuiate în acest lichid şi se mențin 30 minute. Se schimbă de câteva ori pe zi.
  • Cataplasmă cu frunze de varză: pe zona afectată se aplică o frunză de varză opărită şi se menține până când se răcește.
  • Cataplasmă cu bulb de crin alb: bulbul de crin fiert sau copt în cuptor se aplică pe unghia afectată şi se bandajează. Se schimbă de două ori pe zi până când se deschide abcesul.
  • Cataplasmă cu semințe de in: o linguriță de semințe se ține în apă clocotită timp de 30 minute să se înmoaie, apoi se pasează. Pasta obținută se aplică pe degetul afectat şi se pansează.
  • Cataplasmă cu făină de secară sau grâu: se face o pastă din făină amestecată cu miere şi câteva picături de apă sau infuzie de plante. Se aplică pe zona afectată.
  • Reţeta Maria Treben: degetul afectat se ține în infuzie fierbinte de mușețel timp de 30 minute, apoi încă 30 minute în decoctul fierbinte de usturoi fiert în lapte sau apă. După aceea, zona afectată se acoperă cu pastă din făină de in. Tratamentul se repetă de câteva ori pe zi.
  • Baie cu cafea: se prepară o cafea tare din două-trei lingurițe cu vârf de cafea în 200 ml apă şi se filtrează. Degetul afectat se înmoaie în cafeaua fierbinte câte 10 minute de câteva ori pe zi.
  • Baie cu infuzie de gălbenele preparată din două lingurițe de flori opărite cu o cană de apă clocotită. Se strecoară după 15 minute, se folosește fierbinte.
  • Spălături şi comprese cu decoct de gălbenele, mușețel şi coada șoricelului pentru cicatrizare: o lingură de plante se fierbe timp de cinci minute cu o cană de apă şi se strecoară. Degetul afectat se ține câteva minute în lichidul rece, apoi se bandajează cu pansament steril înmuiat în decoctul obținut.

Asocieri

Zodie: Leu, Balanță, Săgetător;
Planetă: Soare, Venus, Saturn;
Chakra: a patra - Anahata;
Culoare: verde şi roz;
Cristale şi pietre: smarald, jad, aventurin, malahit, cuarț roz, turmalină roz, opal;
Uleiuri esenţiale: trandafiri, lemn de santal, lemn de cedru, salvie.

Avertismente, recomandări

Prevenirea infectării constă în protecția cu mănuși în timpul activităților care prezintă risc de înțepătură şi respectarea unei igiene stricte în cursul efectuării manichiurii (instrumentele trebuie să fie curate şi bine dezinfectate).

Victoria (Rica) Pădureţ

Bibliografie

www.alternative-naturiste.ro
sanatateverde.blpgdpot.com
www.esanatos.ro
www.etratamentnaturiste.ro
www.ekilibrum.ro
www.leacuri.net
www.doxologia.ro
www.i-medic.ro
www.revista-tratamente-naturiste.ro
www.sfatulbatranilor.ro
www.terapiinaturiste.ro
Sorin Nicola - "Sănătate şi vindecare folosind stilul de viaţă edenic şi remedii naturale".



Tarancuta

Remedii populare

Răceală severă - Se pisează mărunt 10 foi de Tutun uscat, se amestecă cu miere și țuică tare de casă. Amestecul se unge pe o compresă care se aplică pe mijlocul bolnavului.



Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.

tratament - terapie - naturist - reţete - sănătate - boala - medicina - alternativă - populară - catalog plante medicinale