Busuiocul

Considerat şi în prezent regele mirodeniilor de către mulţi specialişti în gastronomie, busuiocul are şi veritabile proprietăţi terapeutice pentru care a fost folosit inclusiv în prepararea unor medicamente regale.

Prezentare generală

• Denumirea uzuală: busuioc (lat. Ocimum basilicum L). Denumiri alternative: borjolică, bosioc, mătăcină, vasileac.
• Scurtă descriere: Specie anuală de cultură, cu origine asiatică, folosită drept condiment sau ca plantă medicinală, de la care se utilizează părţile aeriene. Înălţimea variază între 20-60 cm. Frunzele sunt fine, mătăsoase, de culoare verde deschis. Florile sunt albe, distribuite într-o terminaţie denumită racem. Gustul este asemănător cu al anasonului, iar mirosul este specific, dulceag-înţepător.

Principii active

Uleiul esenţial are conţinut crescut de medil chavicol (70-80%), linalol, cineol, camfor, eugenol, limonen, citrolenol. În părţile aeriene s-au mai identificat anetol, taninuri, iar în seminţe mucilagii.

Factorul curativ: părţile aeriene.

Acţiune terapeutică

antidepresiv, antispastic, carminativ, digestiv, expectorant, febrifug, galactogog, tonic stomahic.

Intern

• uleiul esenţial are acţiune antidepresivă; se recomandă în stări de anxietate, oboseală, insomnii, migrene;
• previne astenia de primăvară, având efect energizant şi revigorant;
• eficient în tratamentul tulburărilor gastro-intestinale, colitei de fermentaţie şi balonărilor;
• stimulează pofta de mâncare;
• utilizat în vindecarea tulburărilor respiratorii;
• stimulează sistemul imunitar în gripă şi boli infecţioase;
• utilizat în tulburări de menopauză, sterilitate şi frigiditate;
• stimulează lactaţia.

Următoarea serie a cursurilor de astrologie şi numerologie începe în 8 decembrie 2023

Extern

• uleiul volatil are efect insectifug şi calmează înţepăturile de insecte;
• se recomandă în bronşite, tuse, otalgii, sinuzite sub formă de aerosoli.

Mod de întrebuinţare

• Infuzie dintr-o lingură de frunze şi flori la o cană cu apă. Se consumă câte o cană după mesele principale.
• Extern, uleiul volatil se foloseşte sub formă de inhalaţii, frecţii şi unguente. Intern, se ia câte o linguriţă după mesele principale, foarte diluat (10 picături la 100 g de ulei comestibil).
• În leziunile bucale, se poate face gargară cu decoct de busuioc. O mână de frunze uscate se fierb în jumătate de litru de apă pentru 10 minute, apoi se lasă acoperite 15 minute.
• Maceratul se obţine din jumătate de litru de apă şi 100 g plantă uscată, mărunţită. Se lasă la macerat 8 ore, apoi se strecoară şi se bea.
• Se poate consuma şi sub formă de suc. Se stoarce sucul a 10-15 frunze; se adaugă o linguriţă de suc de ghimbir şi o linguriţă de miere. Se amestecă şi se consumă dimineaţa şi seara.

Precauții, contraindicații

Este contraindicat în timpul sarcinii. În cantităţi mari, uleiul poate fi iritant pentru piele.

Informaţii suplimentare

• Termenul de busuioc este de origine greacă (“basileus”) şi înseamnă “rege”.
• Busuiocul face parte din aceeaşi familie cu menta (Lamiaceae).
• Există multe varietăţi de busuioc, folosite atât în alimentaţie, cât şi în medicină. De exemplu, busuiocul lămâios are un miros foarte asemănător cu al lămâiei. Aroma sa este diferită de a celorlalte varietăţi de busuioc ca urmare a conţinutului bogat în citral. Acest tip de busuioc este folosit la scară largă în bucătăria indoneziană.

Cristiana Tănase
© Editura Fidelia