Provenind din Asia centrală şi de vest, ceapa a fost cultivată încă din din mileniul VI î.e.n., fiind descrisă ca plantă medicinală în ample studii din Antichitate.
Prezentare generală
Denumirea uzuală: ceapă (lat. Allium cepa).
Scurtă descriere: Plantă erbacee bienală, cu bulb comestibil format din modificarea zonei de la baza frunzelor. Frunzele din interiorul bulbului sunt cărnoase şi suculente, iar cele din exterior sunt alungite, cu aspect pergamentos. Tulpina este înaltă de până la 1m, rădăcina firoasă, iar florile de culoare alb-verzuie sunt dispuse într-o bogată inflorescenţă globuloasă. Se recoltează când frunzele s-au uscat. Ceapa face parte din aceeaşi grupă cu usturoiul şi prazul (familia Liliaceae). Este puţin pretenţioasă la căldură, cu cerinţe de umiditate ridicată. Există mai multe soiuri: ceapă aurie, roşie, albă, ceapa de arpagic.
Principii active
În compoziţia cepei regăsim potasiu, calciu, fosfor, iar sodiu şi fier în cantităţi mici. Cantităţile de protide şi vitamine sunt şi ele mici. Ca microelemente conţine iod, siliciu, sulf, fluor. Mai conţine hidraţi de carbon (9%), acid fosforic şi acetic, ulei volatil, enzime etc.
consumul de ceapă este recomandat în primul rând ca diuretic puternic; diureza conduce şi la eliminarea semnificativă de clorură de sodiu; în felul acesta, ceapa are efecte benefice în diverse situaţii de retenţie clorurosodică, precum pleurezie, pericardită, edeme, ciroză;
în litiază urică şi predipoziţie la reumatism şi gută, produce eliminarea de uree şi acid uric;
eficientă în tratamentul prostatitei; inhibă evoluţia adenomului de prostată;
stimulează digestia;
în colite şi enterite intervine ca antiseptic datorită fitonocidelor din compoziţie; acestea au rol antibiotic;
efect carminativ (calmează durerile abdominale şi favorizează evacuarea gazelor intestinale);
calmează tusea şi inflamaţiile bronhice; utilă în răguşeli;
având proprietăţi hipoglicemiante, este un bun adjuvant în diabet sub formă de tinctură;
fluidifică sângele, scade riscul de tromboză şi de infarct;
eficientă în reumatism şi gută;
având un efect uşor hipnotic, se recomandă în cazul surmenajului mental şi insomniilor (se mănâncă seara, înainte de culcare, ceapă crudă).
acţionează eficient în afecţiuni bucofaringiene şi furunculoze ca urmare a proprietăţilor antiseptice, maturative şi emoliente; calmează durerile dentare;
se utilizează cu succes în tratarea plăgilor, ulceraţiilor, degerăturilor şi durerilor de urechi;
se utilizează şi în cosmetică: se pot face fricţionări zilnice cu bulbi de ceapă pentru estomparea pistruilor;
compresele cu ceapă ajută şi la îndepărtarea negilor.
Mod de întrebuinţare
Se poate consuma ca atare (minim 1-2 cepe pe zi).
Sirop pentru tuse: se curăţă o ceapă, se adaugă o cană cu apă şi două linguriţe de zahăr, apoi se pune la fiert. După ce dă în clocot, se lasă să se răcească.
Decoct din foi sau ceapă crudă (pentru reumatism şi gută): într-un litru de apă se fierb pentru 15 minute 3 cepe mari cu tot cu foi. Se consumă dimineaţa o cană şi una înainte de culcare.
Infuzia cu proprietăţi pectorale se prepară din 4-6 cepe la 1 litru de apă, îndulcită cu 10 g de miere. Se beau 1-2 căni pe zi, una dintre ele dimineaţa.
Tinctura (ca diuretic şi în prostatite): se lasă la macerat o ceapă zdrobită într-o cantitate egală de alcool; se filtrează şi se consumă o linguriţă înainte de masa de prânz şi încă una înainte de culcare. Pentru prostatite, tratamentul este urmat în cure de 10 zile pe lună, 6 luni pe an.
Maceratul în ulei: o ceapă mare tăiată mărunt la 4 linguri de ulei. Se lasă la macerat 10 zile, apoi se consumă 2-3 linguriţe pe zi în litiaza biliară.
Pentru uz extern: se fac cataplasme cu o ceapă fiartă în furunculoze, degerături şi plăgi. În tratamentul aftelor şi ulceraţiilor, se fac tamponări cu suc de ceapă. În durerile de urechi, se aplică bulb cald de ceapă în conductul auditiv. În tratamentul negilor şi pistruilor se aplică sub formă de suc de 3-4 ori pe zi, timp de 5-6 zile.
Precauții, contraindicații
Este contraindicată celor ce suferă de hiperaciditate, colon iritabil, colită de fermentaţie.
Informaţii suplimentare
Alături de praz şi usturoi, ceapa este menţionată în Vechiul Testament (Numerele, 11:5).
Este amintită şi în lucrările lui Homer şi Herodot. Recomandările medicilor din Antichitate în ce priveşte proprietăţile cepei sunt valabile în mare măsură şi potrivit cercetărilor recente. De pildă, Discoride o recomanda ca diuretic, iar Pliniu cel Bătrân în tratamentul ascitei.
Manganul se găsește în țelină, pătrunjel, păstârnac, praz, spanac, lobodă, vinete, andive, cicoare sălbatică, fructe, cum ar fi merele, perele, cireșele, vişinele, castanele, măslinele, lămâile, toate acestea preparate la rece, fără foc. Întârzierea creșterii se manifestă prin lipsa manganului în corp, scăderea rezistenței osoase, apariția malformațiilor scheletice, alterarea sistemului de reproducere, convulsii, paralizie, modificarea metabolismului glucidic și lipidic. Poate apare, de asemenea, la copii orbirea sau surditatea. La persoanele adulte pot apare zgomote în urechi sau pierderea totală a auzului.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
