Folosit în bucătărie pe post de plantă aromatică, cimbrul se remarcă şi prin proprietăţile sale medicinale. Mai puţin cunoscut este faptul că există două tipuri de cimbru: de cultură şi de grădină, fiecare cu acţiuni terapeutice specifice.
Prezentare generală
Denumirea uzuală: cimbru de cultură (lat. Thymus vulgaris), cimbru de grădină (lat. Satureja hortensis). Denumiri alternative: cimbrul de cultură se mai numeşte cimbru adevărat, iarba cucului, lămâioară; cimbrul de grădină se mai numeşte cimbru bun.
Scurtă descriere: Cimbrul de cultură creşte sub formă de tufă cu baza lemnoasă. Poate atinge o înălţime de 50 cm şi are un miros specific. Creşte în locuri însorite şi călduroase. Cimbrul de grădină este o specie anuală erbacee, cu tulpina puternic ramificată. Florile sunt de culoare roz-violet sau albă cu pete roşii în interior. Are miros plăcut, caracteristic, dar diferit de al cimbrului de cultură.
Principii active
Cimbrul de cultură: părţile aeriene care se recoltează în perioada de înflorire au în compoziţie până la 2% ulei esenţial, bogat în carvacrol şi timol (60%), borneol, linalol, acid ursolic, oleanolic, cafeic, sterine, seruri, triterpene etc. Cimbrul de grădină: uleiul obţinut din părţile aeriene recoltate în perioada de înflorire conţine carvacrol, pinene, cymene, taninuri, mucilagii, rezine, zaharuri, săruri minerale etc.
Factorul curativ: cimbru de cultură - partea aeriană şi cea erbacee a rămurelelor; cimbru de grădină - partea aeriană.
Acţiune terapeutică
Cimbrul de cultură - acţiune diuretică, coleretic-colagogă, antihelminitică, antiseptică, antiastmatică; cimbrul de grădină - acţiune carminativă şi expectorantă, astringentă.
Intern
uleiul esenţial obţinut din cimbrul de cultură este recomandat în astm bronşic şi tuse spastică;
asociat cu alte plante, contribuie la îmbunătăţirea digestiei;
cimbrul de grădină stimuează apetitul;
este recomandat în diaree; reduce balonarea;
asociat cu busuiocul, cimbrul de grădină poate înlocui sarea în anumite preparate;
în răceală şi stări febrile, se pot face băi calde cu infuzie de cimbru de cultură;
infuzia de cimbru curăţă rănile şi contribuie la vindecarea plăgilor;
uleiul esenţial de cimbru de cultură este indicat în tratamentul afecţiunilor dermatologice, arsuri;
se pot face aerosoli cu ulei esenţial de cimbru de cultură în afecţiunile căilor respiratorii.
Mod de întrebuinţare
Cimbrul de cultură:
Uleiul esenţial trebuie consumat numai foarte bine diluat (2-3 picături la o lingură de ulei comestibil).
Infuzia se prepară din 1-2 linguriţe la o cană cu apă. În enterocolitele bacteriene se consumă 2 căni pe zi, timp de două săptămâni.
Cimbrul de grădină:
Se consumă sub formă de infuzie: 2 linguriţe la o cană cu apă. Se beau până la 3 căni pe zi.
Tinctura este eficientă în tratarea viermilor intestinali. Se prepară din 200 g plantă lăsată la macerat în 500 ml alcool timp de 2 săptămâni. Se consumă 10-15 picături zilnic.
Ambele tipuri de cimbru se consumă şi ca atare, drept condiment.
Precauții, contraindicații
Cimbrul de cultură este contraindicat în hipertensiune arterială şi sarcină. Inhibă activitatea enzimatică şi este contraindicat în dispepsii, hipopesii şi insuficienţă pancreatică.
Cimbrul de grădină trebuie consumat prudent de către persoanele care suferă de ulcer gastric.
Nu se recomandă consumul de ulei pur (nici de cimbru de cultură, nici de grădină) deoarece irită mucoasele şi pielea.
Sucul de roșii este foarte bogat în sodiu, calciu, potasiu, magneziu. De asemenea, conține foarte multe vitamine și enzime, cu condiția să fie consumat crud. Prin fierbere devine foarte acid pentru organism, toate elementele conținute deteriorându-se mult.
Sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe TerapiiNaturiste.ro au doar scop informativ, nu sunt sfaturi medicale, nu sunt menite să înlocuiască recomandarea medicului. Utilizatorii își asumă toată responsabilitatea pentru aplicarea conținutului asupra lor.
